duminică, 29 noiembrie 2015

Puterea de a schimba

Preocupările de  sănătate ale oamenilor trăitori în secolul XXI  gravitează în jurul menținerii unei greutăți  corporale normale și a unei vieți echilibrate,  în care mișcarea  să aibă un loc bine definit.

Paradoxal  campaniile pot să se desfășoare în mediul online pentru că se adresează sedentarilor care stau luni întregi în fața ecranelor fără să se miște,  iar reușita unei campanii în favoarea unei vieți dinamice și sănătoase se măsoară în timpii mai reduși petrecuți  pe Internet sau la televizoare.
Puterea  unei campanii media online este deja de mult timp dovedită. Dezvoltarea unei comunități care să promoveze aceleași principii și mesaje  de impact  în mediul virtual , în gașca rețelelor sociale, integrând cât mai multe platforme duce la  o expunere foarte  mare a informației . Iar dacă mesajul transmis este unul de care este nevoie, sau unul care oferă o soluție la o problemă,  pe lângă faptul că este atractiv  și  bine ales , succesul este asigurat.  

De exemplu o campanie  care să promoveze suplimente nutritive și nutriția sportiva, din oferta  firmei Nutrivita  poate conține , pe lângă un comunicat de presă,  un spot video tematic,  testimoniale  sau în românește interviuri  luate de la persoane care folosesc de multă vreme produsele și care  sunt convinse de efectele benefice  ale unei alimentații potrivite asociate unei activități fizice  permanente; un chestionar  online pentru a vedea cât de cunoscute sunt produsele de către  populația țintă,  se poate face un concurs foto – utilizarea produsului  și viața sportivă câte ore am ajuns să petrec zilnic în aer liber  , un banner al produsului sau al firmei.


Următorul pas ar fi informarea partenerilor media despre campanie și prezentarea  materialelor care constituie elementele de promovare. Cei 21 de parteneri  bloggeri , situri sau comunități online are fiecare o arie de vizibilitate  mai mare sau mai mică.Toate blogurile  care este o comunitate are alt public decât tehnocultura.ro   și altul  decât TVR2   

  
Aproape fiecare  dintre   acești parteneri  mai are câte o extensie a paginii principale , uneori cu același nume în marile rețele de socializare,   Youtube cu 1 miliard de useri ;  Facebook - circa 1,310,000,000 membri  în toată lumea;   LinkedIn - 300 milioane useri ;  Instagram - 30 milioane de useri ; Pinterest - circa 70 mil. utilizatori  ; Twitter - circa 1 miliard de  membri  .

Dacă fiecare dintre acești parteneri preia  comunicatul de presă și apoi in jur de două metode de promovare a campaniei propuse în funcție de ceea ce se potrivește cu specificul paginii administrate, se poate acoperi  rapid ca  număr de vizualizări populația României  .    
Blogurile pot prelua banere  și chestionarul  . Pe  paginile facebook,  și pe youtube pot fi promovate  videoclipul sau testimoniale , încurajând distributia ( share) și aprecierea(  like-urile ). Pe facebook  sau twitter se poate derula concursul foto  promovat de cei care activează acolo.
Desigur campania spre final trebuie să coboare din mediul virtual în viața reală. Aici dorim să vedem rezultatele.   Echipa de campanie de la Nutrivita  va procesa informațiile  primite  de la parteneri- likeuri, linkuri, statistici interne, distribuiri   , vizualizări, clickuri, chestionare ,  si le va compara cu evoluția creșterii vânzărilor produsului și cu  apariția unor  schimbări pozitive în viața consumatorilor  si va pune la dispozitia partenerilor rezultatele sub formă de ppt uri, infografice, care vor putea fi la  rândul lor feedbak-ul activității de promovare.

Se pot face evenimente  cu partenerii și consumatorii , premierea concursului de fotografii, întâlniri locale cu fanii declarați ai produselor promovate și dacă au existat exemple de succes , schimbarea evidentă a modului de viață în urma consumării produselor, acestea trebuie culese și mediatizate  în evenimente  speciale.


Avem puterea de a transmite informații prețioase , de a fi formatori de opinie și de a determina schimbări în viața altora.

Articol scris pentru Superblog 2015.

duminică, 22 noiembrie 2015

Probleme de sărbători

Am o familie mare. Fete, băieți, soț, prietenii copiilor noștri, prietenii noștri... sunt o mulțime de oameni cu gusturi și nevoi diferite; și vin sărbătorile. Programez de pe acum zilele în care vom avea invitați pentru a ști să-mi organizez  munca, pentru că până la urmă cu tot ajutorul punctual cerut și primit de la ai mei, eu sunt mastercheful în bucătăria mea.

Cea mai mare problemă este crearea unui meniu care să acopere toate nevoile tuturor. Au trecut vremurile în care în casă se gătea într-un singur fel și cine refuza să mănânce  lua o scatoalcă după cap și nu mai primea nimic până la masa următoare. Au trecut și vremurile când mesele festive aveau 10 feluri de mâncare, te simțeai mai mult mort decât viu la sfârșitul acelor mese festin. Am trecut într-o epoca light, în care fiecare are preferințe de la care nu abdică. Și chiar dacă  meniu nu îl faci foarte sofisticat trebuie să fie suficient de divers și bogat cantitativ încât  toți să se sature.

Asta înseamnă multă , multă manoperă și stat în bucătărie în timp ce din living se aud  hohote de râs, glume și voie bună… eu rămân bucătarul și totodată ospătarul dedicat , urmând mai apoi să devin spălătorul de vase și menajera… Nimic mai scârbos.
Totuși mă descurc binișor. am ajutoare de nădejde- stau aliniate pe blatul din bucătărie, nu pleacă decât atunci când sunt înlocuite de altele mai performante, în momentul când găsesc electrocasnice profesionale la  magazinul online de electrocasnice pentru că  și timpul trebuie economisit.
Robotul de bucătărie,  blenderul, și prăjitorul de pâine, storcătorul de fructe,  cafetiera, sunt prietenii mei.  Accesoriile  robotului și ale blenderului  stau într-un sertar la îndemână   : instrumentul  de frământat   aluatul,   cuţitul din oţel inoxidabil pentru prepararea cărnii şi a legumelor,  discurile pentru radere şi măcinare,  discul    pentru  frişca sau maioneza și râşniţa pentru măcinarea boabelor de cafea …


Cu ajutorul lor  salatele pentru  vegetarieni sunt gata  în câteva minute, legumele pentru sosul  fripturii ajung și ele rapid în cuptor, iar ceapa nu mai aduce lacrimi. Prăjiturile , cremele , maionezele , spumele, sucurile naturale de fructe sau legume sunt rezolvate  suficient de repede încât să fiu și eu prezentă printre musafiri cu un ochi doar la cuptorul sau la aragazul date la maxim.

Poate musafirii se uită ciudat la blatul  de bucătărie încărcat de aparatură, dar nu mă interesează, sunt recunoscătorare revoluției tehnologie!


Articol scris pentru superblog 2015.

Ce vor femeile !


Ce vor femeile? O intrebare  simplă cu un răspuns complex  ce trece printr-o gamă foarte vastă de aspecte, de atitudine , comportament , până la amănunte de look pe care nu ți le-ai fi imaginat vreodată.
Toate femeile vor lângă ele un bărbat potrivit cu visurile lor .
O persoana optimistă   , cu o prezență care inspiră sentimente pozitive și îl face pe interlocutor să se simtă în largul lui,  cu simțul umorului, dar fără a fi cinic , sarcastic sau vulgar. O persoană care să facă o conversație lejeră, care să-și poată exprima sentimentele potrivite în momentele potrivite  și care totodată știe  să asculte fără a-ți da senzația că ești atât de plictisitoare, încât de o oră visează cu ochii deschiși la meciul de fotbal de săptămâna viitoare.
Un tip care arată bine , este bine îmbrăcat fără a fi ostentativ  însă și are un   IQ social ridicat, în așa fel  încât să poată relaționa în orice grup social. Clar, să nu fie dependent de părerile mamei  lui, să-și poată purta singur de grijă, să aibă scopuri înalte și ambiția de a le îndeplini, e chiar mai important decât  să aibă mulți bani din afaceri  ciudate . 
Un bărbat hotărât, care știe ce vrea e super atractiv.

Să fie cald și protector,  nu toate femeile doresc să fie amazoane , să  cucerească singure continente, călare pe cal cu un arc în mână. Să fie empatic să observe îmbunătățirile  fizice pe care le faci periodic de dragul lui.  
 Să fie discret să nu-și bage nasul în sertarele în care tu ții aparatul de epilat sau în agenda în care ai programările la coafor sau la cosmetică , sau printre facturi și să găsească nota de plată pentru aparatul de  epilare IPL


Și mai ales să nu folosească aceste servicii, luându-ți plăcerea de a sta în brațele  lui puternice și de a te juca cu blănița de pe pieptul lui făcând cârlionți  din ea pe deget sau  desenând hărți    și scriind povești  pe acolo cu respirația caldă.
El trebuie să observe că tu ai folosit acele servicii sau și mai bine să nu știe că le folosești, să se bucure doar de efectele  lor, de plăcerea de a mângâia un picior fin și moale ca un obraz de copil.

Cu siguranță poate fi foarte complicat. Nici noi femeile nu suntem atât de perfecte  pe cât ne dorim să fie partenerul nostru. Dar e frumos să visăm , nu?

Articol scris pentru Superblog 2015.

vineri, 20 noiembrie 2015

Unde ești ? Cine esti?

Imi simt inima frântă  cum plange dupa tine! O, perfectiune! O, gust sublim!
Te-am simțit  o singură dată, in trecere, cand la un party aroma ta m-a dat gata. Nu te-am mai regasit de atunci.Te-am cautat neîntrerupt. Probabil am trecut pe străzi de mii de ori pe lângă tine fără să te văd , fără să te simt, fără să știu ce ușă trebuie deschisă, ce intrebare trebuie pusă. Fiecare zi mă duce mai departe de tine , de speranța că te voi regăsi vreodată.
Imi imaginez că te vad  prin vitrinele magazinelor, intru, te caut , incerc să simt aroma ... zadarnic.
Am facut atâtea drumuri în atâția ani sperând să te găsesc. Am trecut oceanul închipuindu-mi că  te voi găsi  imediat ce voi întreba de tine! Dar nu știu cum te cheamă... ai rămas o aromă și un gust într-o amintire care se  diluează cu fiecare zi care trece, acoperită de multe altele.
Am mers mii de kilometri cu trenul sprerând că vei fi undeva pe bancheta alăturată, lângă un călător grăbit și înfometat...apărut undeva între două stații.... ti-aș fi recunoscut aroma...  
Puteai fi oricare...de oriunde.Sub soarele   Americii , poate cu aromă de pământ grecesc cu ierburi, poate cu finețe elvețiană,  nu știu, nu mă pot hotărî...

Sau poate esti aici în  curtea bunicilor, cu aroma copilăriei,  când serile  ne indulceai oboseala și foamea. De atunci te cunosc, de atunci sunt fan brânză,  adormeam cu gustul tău ... mă trezeam cu aroma ta venind din bucătăria bunicilor. 
Iar acum acest Toni care trezește amintiri atât de vii, cu sortimentele de bânză pe care le-a încercat făcând ocolul pamântului. Poate el te-a găsit, in ciocolata caldă , pe meleaguri Columbiene.




Eu te voi mai căuta! Nu pierd speranța că te voi găsi cândva....


Articol scris pentru superblog 2015.


marți, 17 noiembrie 2015

In vartej de arome



Cățelul intră in casă cu viteză , face un tur rapid cu nasul pe jos, inșfacă șosetele aromitoare abandonate de elevul meu de clasa a cincea când a venit de la școala si începe să se sucească prin cameră cu prada în bot . Dacă întâmplător nu s-a descălțat de ele incă, se repede la picioarele lui incepe să îl lingă și să îl guste semn că da, l-a recunoscut și vrea și el atenție, o dragoste eternă , pecetluită.

Da, suntem ființe mirositoare, puterea aromelor noastre vine din adâncurile istoriei, când ne-a ajutat să ne adaptăm și să supraviețuim, identificând mirosurile animalelor de pradă. Acum jocul s-a mutat pe alt nivel. Mirosurile au rămas într-o gamă foarte largă, ne vorbesc despre hrană, toxicitate, plăcere, armonie , frumusețe , frică, putere sau indolență.

Prin miros primim mai multe informații decât ne putem închipui. Unele nici măcar nu le aducem în aria conștientă a gândirii ci doar reacționăm, fără voie cu gesturi de atracție sau respingere.În sfera interacțiunilor sociale complexe unde credem că intelectul este singurul care ia deciziile, o parte din reacții și hotărâri sunt dictate de mesajele pe care organele de simț le transmit la creier- văzul, auzul  și mirosul. 

Aura noastră de arome volatile în contact cu a altora crează de fapt atmosfera și decide cursul întâlnirii. De fiecare dată când inspirăm, particule solide trec prin nas spre plămâni, deci când simțim mirosul cuiva de fapt ingerăm  acea persoană in sensul propriu. Și organismul nostru , decodifică semnalele, decoperind sau nu calități căutate …astfel se poate exrapola din dragoste la prima vedere, dragoste la prima mirosire. Sau de la cealata vorbă de duh- cum că dragostea trece prin stomac spre noua descoperire - dragostea trece prin nas spre plămâni.


Deci când în tramvai fiind simți o unda de Parfum Deeply Yours El , poți să închizi ochii, să faci pași în direcția respectivă, să-ți imaginezi forța și siguranța acelui bărbat.Iar dacă tu te-ai parfumat cumva în aceiași zi cu Parfum Deeply Yours pentru Ea, poți să imaginezi aurele parfumurilor voastre transformându-se într-un turbion de tornadă. Poți respira adânc parfumul și o parte din acel om lăsându-te purtată câteva stații într-o îmbrățișare romantică.

Nu te apropia însă prea tare, s-ar putea speria , și atunci vârtejul aromelor seducătoare se va transforma în semnale de spaimă. Și vei simți imediat aroma bărbatului stresat, asediat.

Articol scris pentru Superblog 2015.

duminică, 15 noiembrie 2015

Confirmări necesare



Cine sunt?  o boare de spirit prinsă într-un mecanism de carne și oase și totul învelit într-o acoperitoare de piele.  Marginile mele fizice se opresc la stratul de piele.  Multă vreme acest lucru nu a creat nici o problemă,  ploaia, fulgii de zăpadă se puteau stinge de fața mea  fără să îi bag în  seamă.  

Comparația bat-o vina a fost cea care a stricat prietenia totală  dintre mine și pielea mea. 
Am observat că unele femei aveau un ten ca de porțelan, fără pete,  coșuri sau riduri, nici măcar din cele  de expresie.  Apoi am observat că asupra unor persoane,  trecerea timpului nu se observă  nici măcar un pic. Pielea le rămâne mereu strălucitoare și neridată.Se poate că aici și stilul de viață este o componentă importantă, nervii e clar nu fac bine la ten, nici răutatea sau alte emoții dezlănțuite.  

Pe lângă aceste considerații legate de temperament am privit cu multă atenție  fețele femeilor de toate națiile. Am început să observ   obiceiurile de îngrijire ale feței.  Nu sunt un fan al super acoperirii feței cu fard, totdeauna m-am intrebat ce se ascunde dedesubt !  Am experimentat și eu neprofesionist să folosesc farduri , sau produse pentru mascarea cearcănelor  de exemplu, dar nu am fost mulțumită. 

Am ajuns la câteva concluzii, sportul și o viașă emoțională echilibrată fac bine la ten și la menținerea tânără a pielii.  Apoi mai trebuie avute în vedere sfaturile specialiștilor. Avem multe produse românești de calitate , și nu putem să le încercăm pe toate.  Specialistii Gerovital care au preluat munca Prof. Dr. Ana Aslan, pionier al gerontologiei medicale mondiale, sunt cei mai în măsură să facă recomandările. Istorie și tradiție , un mix de care trebuie să profităm . Am văzut că s-a lansat prima linie de produse dermatocosmetice de la Farmec,  Gerovital H3 Derma+ . Trebuie încercat.

Folosesc de o vreme la recomandarea specialiștilor  crema pentru curățare și demachiere. Am încercat și altele dar acesta este singurul cu care imi pot demachia ochii fără să mă usture sau să mă irite. Este foarte bun si pentru curățarea feței și gâtului.
O altă zonă căreia încerc să-i acord atenție specială este zona  sensibilă ochilor pentru ridurile de expresie. Aici folosesc crema antirid contur ochi, se ameliorează cu acestă ocazie și cearcănele și poate și ridurile profunde .

Așteptările mele nu sunt exagerate, lupta cu vârsta nu trebuie  și nu poate fi total câștigată. Voi obține acel confort de care am nevoie ca să pot spune, uite, și pielea mea e luminoasă și fermă și stralucește de sănătate .

 

Conform Testului  Farmec de pe site:

În general este un ten fără probleme, cu epiderma netedă, cu aspect tineresc, luminos, cu porii închişi. Ocazional pe frunte, nas şi bărbie pielea se îngraşă, luceşte şi pot apărea coşuri. Pentru acest tip de ten îţi recomandăm Gama Gerovital H3 Evolution 45+, Crema anti-age intens restructurantă.


Pentru pastrarea si mentinerea starii de sanatate si confort a tenului D-voastra e necesar sa alegetiproduse potrivite si sa respectati urmatorii pasi in ingrijirea cotidiana: o demachiere corecta a tenului, urmata de tonifierea, hidratarea si / sau nutrirea tenului; e necesar sa acordati o atentie speciala zonei sensibile din jurul ochilor. In afara ingrijirii zilnice nu uitati folosirea saptamanala a produselor de exfoliere si a mastilor potrivite tenului D-voastra!

Q.E.D.


Articol scris pentru Superblog 2015.

Un trandafir

Perioada in care ti se face  curte , in care viitorul soț face eforturi uriase  pentru a ajunge la inima ta , este una unică și nerepetabilă.   
Fostul meu logodnic îmi aducea  de fiecare dată când aveam întâlnire un trandafir. De fiecare dată altă culoare, altă nuanță, altă catifelare a petalelor , altă mireasmă…. Frumusețea lor mă vrăjea și parcă era o promisiune , că fiecare zi petrecută împreună , va fi asemenea acelor minunate flori, cu culoare și aromă unică , autentică , puternică și vibrantă… Un singur lucru mă îngrijora frumusețea aceea gingașă era atât de trecătoare. Am încercat să  le prelungesc viața  replantându-i și  readucându-i la viață. O parte s-au prins și așa gestul de iubire  a continuat mulți ani la rând cât timp acele  tufe noi au continuat să facă flori. Fiecare floare vorbea despre iubire, iar roua care în diminețile de vară sclipea diamantin  în lumina razelor  de soare povestea  despre viață , frumusețe și forță . Epilogul poveștii de tineri îndrăgostiți a fost cândva după nuntă când laudându-mi soțul pentru cât era de atent, soacra mea a exclamat ” Aha acolo îmi dispăreau trandafirii din grădină”.

Și acum fostul logodnic îmi mai aduce buchete de  trandafiri, nu așa de des.  Avem în grădină multe tufe de trandafiri, simbol al dragostei care devine mai puternică cu fiecare an ce trece. Pregătim  tufele pentru băiatul nostru.

Acum știu să am grijă de florile tăiate să le prelungesc viața cât mai mult, îndepărtez amabalajul florilor primite, înainte de a le  pune în apă tai  câte putin din tulpina pentru a le prelungi astfel perioada de viață. Tăieturile  pe tulpinile  florilor care au fost culese cu mai multe zile în urmă mentin culorile trandafirilor mai vii, pentru mai mult timp și permit hidratarea florilor mai bine prelungindu-le durata de viață.


Oferim și noi trandafiri celor pe care îi iubim, cadou mai tinerilor noștri prieteni  și chiar folosim serviciile de livrare pentru cei care locuiesc în altă localitate trimițând coșuri sau cutii cu trandafiri.


Fiecare  floare vorbește  în limbajul tăcerii şi al luminii  despre iubire și perfecțiune.  Spiritul acestor flori vrea să ne învețe ceva, că frumusețea este fragilă, că trebuie protejată  cu spini și totuși că trebuie oferită cu generozitate  fără discriminare, nu încătușată și ascunsă.  




Dacă ești curajos și  pornești pe drumul pe care ți-l deschide iubirea, vei avea parte  și de vremuri grele . La fel ca și floarea de trandafir ai putea fi strivit sub un călcâii indiferent sau aruncat pe o margine de alee să mori încet, sau ai putea fi strâns la piept îngrijit și ai putea primi o altă viață...



Articol scris pentru Superblog 2015

miercuri, 11 noiembrie 2015

Motoare , tehnică și altele

Motoare, jucarii misterioase care se pun in miscare la o invârtire de cheie! Functioneaza frumos, ne duc unde vrem , când vrem , suntem dependenți de motoare, desigur motoarele atașate celor 4 roți ale automobilului care patrulează toată ziua în oraș ducându-ne la școală și la servici, la piață, la mol, la ultimul supermarket deschis în zonă.



Se mai întâmplă câteodată că mașinuța cu mototul ei magic refuză să pornească.... hrrrr si gata....iar hrrrrr si gata. In parcarea mare si la acea ora aproape goală la ora inserarii,  a supermarketului,  masina refuză să pornească. Ei da , ce e de facut. Prima dată îl sunăm pe soț:


- Stii sunt la... si am terminat cumparaturile și acum masina nu mai porneste.

- Ce i-ai facut? raspuns atasat de intrebare standard de parcă i-as fi putut face ceva....

Tot soțul : - Dă-i o cheie , si lasa telefonul deschis să aud cum face....

Cu nivelul stresului și cu tensiunea în creștere mă  execut, comentând câte ceva in surdină , să nu ma audă pe mine să audă motorul....

- Da , a cazut bateria, ce ai facut? Ai lasat farurile aprinse? 
 Daca zic ca nu , ma crede? - Să cumpar alta baterie? Sunt lângă magazine?

- De unde o cumperi? Știi ce baterie se potrivește pentru mașina ta? Cum transporți bateria cu cele 15 kg ale ei până la mașină? Și ce faci apoi cu ea ? Lasă, zice indignat, vin eu să te iau, te remorchez și apoi rezolvăm noi cumva.

Clar l-ai deranjat din timpul siestei de seară...
Povestea remorcatului e la fel de palpitantă , oriunde ai fi , la tras sau în remorcare, orice fac nu e bine, firul trebuie ținut întins , distanța și viteza constantă... transpirația curge șuvoaie sub cămașă.

Diagnosticul a fost pus , e nevoie de o baterie auto Bosch   soțul a rezolvat totul cu mecanicii lui, dar din curiozitate am făcut niște căutări pe net  pentru a vedea cum m-aș fi descurcat dacă se întâmpla intr-o dimineață când el nu era acasă. Aș fi căutat pe  net  magazin acumulatori auto, care  să permită comenzi online și să aibă livrare la domiciliu cu montaj.
Echipa de intervenție vine exact cu bateria potrivită pentru mașina mea o montează pe loc.Probabil  fac  și măsurătorile pentru garanție,ca să  nu trebuiască  să   merg mai târziu  la service ca să verifice garanția bateriei. Luau cu ei și   bateria veche și la rugămintea mea poate  ar fi  repus în funcțiune radioul care se blochează după fiecare decuplare totală a bateriei.
CE lux, toate astea fără nervi și fără transpirație , din nou în mișcare. O să salvez numărul de telefon. Nu se știe niciodată.

Articol scris pentru Superblog 2015

duminică, 8 noiembrie 2015

Vacanțe și călătorii -Work and travel #jurnaldecalatorie

Ziua întîi #jurnaldecalatorie

Inconjurat de extraordinarii  Green Mountains din Vermot, Manchester este orasul  cel mai important din New England. In fiecare an Manchester găzduiește  mii de turiști dornici de expediții în natură. Iată-mă și pe mine aici într-o vacanta  de patru luni din iunie până in octombrie cu work & travel SUA .  Desigur am un  job work and travel  lucrez la Palmers house resort . E incredibil   sunt multe, spații verzi, terenuri de tenis, teren de golf, piscine… M-au primit , m-au cazat, m-au vazut ametita, m-au lăsat să-mi revin din diferența de fus orar.

Ziua a doua
Am deschis ochii spre  panorama Muntilor Verzi…. M-am grăbit să-mi iau treaba în primire. Norocul meu, ținuta de lucru este o ținuta sport care imi convine de minune. Incălțăminte comodă, pe care nu trebuie să-mi bat capul să o mai schimb pe parcursul zilei.  Voi lucra o zi și o zi voi fi liberă să explorez  împrejurimile.

Zile libere
Nu mai am timp sa scriu in fiecare seară, zilele de lucru sunt epuizante , iar ziua liberă zboară.  Oameni veseli, deschisi , prietenosi , gata să facă conversație oirând  , ii intâlnesti peste tot în oraș. Zile intregi m-am plimbat pe străzi pe jos, urmărind topografia locului, privind casele. Nici acum nu-mi dau seama din ce sunt făcute? Din lemn oare? Unele arată ca niște căsuțe de turtă dulce. Străzile sunt incredibil de largi, mașinile circulă incredibil de încet, nimeni nu se grîbește, lumea e liniștită și permanent zâmbitoare.Mult verde, aproape fiecare casă are în fața ei un copac….
Dacă sunt aici voi scotoci fiecare cotlon , fiecare stradă voi căuta fiecare traseu accesibil sau  clădire remarcabilă care poate fi vizitată.Desigur voi profita și de excursiile în circuit cu autocarul pe care le voi prinde.

Zile libere
Plimbari minunate, priveliști minunate dacă găsești traseele. Cascada Lye Brook , e atât de înaltă  încât amețești când îți dai capul pe spate să o admiri. Două mile jumatate  ai de urcat , dar recunosc, nu am nimerit drumul din prima încercare. Dar cum stau cateva luni in zonă , a doua oara am gasit excursioniști mai informați care știau poteca prin pădure … chestii de astea se intâmplă și pe la noi…Când ceri o indicație  unui localnic  ți se spune cu convingere, mai ai 20 de minute nu mai mult, după doua ore de mers acele 20 de minute rămân aceiași incdicație din partea următorului drumț d ela care ceri indicații  … Locuim pe o planetă mică.

Zile libere.
Am găsit azi Arts Center, centru de arte. Pe un deal cu vedere spre  munți , centrul este o grupare de clădiri care  conțin  nenumărae galerii de artă.Ca orice muzeu al secolului XX permite vizitatorului  să facă o grămadă de chestii intercactive.
Există și expozitii  în aer liber ți expozitii personale  unde poti conversa cu artistul.Clădirile și terenul au un farmec aparte probabil dat de vecinătatea munților și de numărul mare de iubitori de artă care ii calcă pragul.

Zile libere
Azi am dat o fugă până în  Bennington .  Acesta este unul cele mai vechi orașe din Vermont,cu o istorie zbuciumată, cu un monument al  eroilor războiului de secesiune, cu o biserică și un cimitir care pot fi vizitate și  un muzeu care păstrează  moștenirea Vermontului, obiecte aduse din mama Anglie. In muzeu se mai poate vedea o bucată din cablul transatlantic prin care prima cablogramă a fost transmisă în anul 1858.

 Zile libere


Parcul memorial Dana Thomson , este în apropiere, pentru zilele în care sunt prea obosită si vreau doar să stau pe o bancă să mă uit la forfota de oameni,sau să mă ascund într-un colț cu o carte și să citesc. Mă  pot uita  la cîinii pe care stăpânii îi plimbă cu mîndrie pe alei sau ii lasă liberi in zona pentru specială  să facă giumbușlucuri,  sau să îmi refac tonusul sportiv ieșind la o alergare,  pe aleea de o milă, aici toată lumea aleargă…. Parcul mai are 2 terenuri de tenis,un teren de baschet, o zonă pentru skateboarduri si mulți tineri acrobati  care exersează 

Zilele libere adună amintiri de locuri de oameni pe care îi întâlnești, de tradiții și istorie cu care intri în contact.



Articol scris pentru Superblog 2015

Ne mutăm

Ne  mutăm intr-o căsuța noua. Meșterii au plecat si ne-au lăsat in prag cu maldărul de bagaje si lucruri care vor trebui sa-ți găsească un locșor. Dintre lucrurile de primă necesitate  de care ai nevoie in  orice fel de casa  nouă sau veche sunt sculele.   Deci nu desfacem prima dată cutiile cu cărți si vasele de porțelan ci căutăm  temeinic un loc in casă unde  aducem  cutiile cu  unelte de toate felurile.
Un beci ar fi bun dar cum nu avem,  hotărâm locul viitoarei debarale de scule si aducem bancul de lucru. Desfacem si fixăm  deasupra lui o umbrelă uriașă pentru că nu vrem ca prima ploaie să transforme  acestă valoare într-un morman  de fier ruginit.  Am avut noroc că in ultimii ani am cumparat mereu când am prins ofertele  GTools.

Deci ne  apucăm să despachetăm , menghina,  sculele  GTools :  scule electrice Makita,     masina pentru cosit,  drujba Makita , dispozitivul pentru tuns gardul viu ,  fierăstrăul circular manual ,  maşina de înşurubat cu impact ,  echerul combinat din plastic cu   gradare metrica , pistoale silicon si spuma, pentru spume  și  adezivi, capsatoare, clești cu nituri, pistoale cu adeziv , ciocanele,  inclusiv cel de bătut capse pentru tapițerie, cu toate capsele, cuiele, cutiuțele de gresare  si alte subansambluri  necesare.
Par multe ca intr-un magazin dar in timpul mutării si rearanjării mobilierului  ne dăm  seama că totuși nu sunt destule. In primul moment  nu vom folosi  dispozitivul pentru tuns gardul viu, dar fierăstrăul circular manual  si mașina de înșurubat cu impact  vor fi absolut necesare, pistoalele de lipit si ciocanele cu capse la fel.  La transport multe lucruri s-au stricat, altele trebuie redimensionate ca să intre in  poziții noi ….   Tapiteria veche nu se  mai asorteaza cu zugraveala , alta pur si simplu s-a agătat si s-a sfâsiat si  trebuie sa facem ceva ….  O reparație, o schimbare. Să chemăm  meșteri pentru fiecare cui care trebuie bătut si fiecare obiectele care ar trebui cumva recondiționat nu se poate!



Așa că soțul meșterește undeva prin casă, montează galeriile pentru perdele, se aud zumzete de aparate electrice,  bătăi de ciocan și din când în când câte o înjurătură. Eu stau lângă bancul de lucru și mă uit la curte, îmi imaginez deja spațiile verzi, tufele  ornamentale, copăceii și florile care peste un an sau doi vor  trebui îngrijite  , curățate, tunse …. Visez să-mi fac  un mozaic, din bucățile de gresie rămase  sparte in cateva găleți, pe una din aleile care va traversa curtea; o cușcă de cățel cu un ocupant vesel  va  apărea in curând …. Desigur designerii și făuritorii cuștii vor fi soțul si băiatul  … doar avem toate sculele necesare!
catelul si pisicul  pentru care va fi construita cusca.
Poza proprie.
Articol scris pentru Superblog 2015

luni, 2 noiembrie 2015

Despre useri

In cutia PC componentele hardware sunt foarte indignate – userul  la care au ajuns nu le respectă, a făcut  modificări de hardware și  a schimbat sursa cu una care nu asigura o alimentare suficientă ...

Placa de baza 
Procesor   
Placa video 

Placa de bază – vedeți ce ne face userul  asta , ne-a adunat pe toți  împreună  si ne-a pus o sursa 450 deW de  cand nouă ne trebuia una de     550W  . E o adevarta bătaie de joc.
Placa video - Si apoi face  scandal și loveste tastatura si dă restart  dupa  restart  dacă  nu functionez  cand  vrea sa se joace tancuri online.
Procesorul:  Pe mine de fapt ma  loveste cel mai tare- o sa ma scurtcircuitez in curand si atunci o sa se enerveze si o sa ne arunce la gunoi pe toti.
Placa de baza-   Ei si poate ne gaseste alt user mai destept si ne  ne aranjează mai potrivit și ne tratează cu respect….  Si ăsta daca era deștept ori  folosea  google si aduna toate consumurile noastre, si vedea ce-i trebuie sau intreba un specialist.  Da la multi le place sa invete pe pielea lor in loc sa foloseasca  experienta  celor pregatiti pentru asa ceva .Să întrebe un producător de surse...
Placa video pângând - voi de ajunge la gunooooooi ….nu vreau .Cine ii transmite idiotului un mesaj  ca sursa trebuie schimbată?
Placa de bază- Dacă tot dorea  sursă ieftină de ce nu a căutat la magazinul  online  de surse,  au permanent promotii  la componente și putea să ia o sursă Fortron performanta
Procesorul-  Băieți , trebuie să vă resemnați,  stiti ca specia umana este una primitiva, primii 10 ani dupa ce isi cumpara  PC  se joacă jocuri online, următorii 10 ani stau pe facebook,  si după  aia  dacă cumva  invață să facă  și  altceva  mai avem o șansă …. Iar al nostru e incepător.


Pentru incepători de la specialiști:

Sursa de alimentare   este componenta calculatorului care asigură  coborârea tensiunii de la 230V (de la priză)  la valorile de lucru ale componentelor calculatorului  și asigurarea unui curent suficient pentru funcționarea sistemului. Calitatea sursei va determina și supraviețuirea corectă a   sistemului în timp, pentru că o sursă de bună calitate protejează componentele pe care le alimentează  asigurându-le o tensiune și un curent optime pentru funcționare.


Primul criteriu după care se aleg sursele îl constituie puterea acestora. Ca sistemul să funcționeze corespunzător, sursa trebuie să facă față cerințelor sistemului. Pentru a putea estima puterea unei surse poți  să aduni consumul tuturor componentelor pe care aceasta le va alimenta. Trebuie  identificate valorile consumului pentru fiecare componentă în parte,  google ajută sau specialiștii ajuta, dacă le ceri parerea !  














Articol scris pentru Superblog 2015 

duminică, 1 noiembrie 2015

Nunta cu maști




Planific nunta fiicei mele la restaurant Good Old Times,    hotel Golden Tulip Times… Știm că vom avea parte de cea mai bună servire iar ideile noastre vor fi materializate cu brio de personalul specializat al hotelului. Evenimentul va avea loc anul următor dar amănuntele trebuie clarificate din timp.

Invitațiile vor avea pe ele o gondolă, pe care doua siluete, pornesc la un drum împreuna. Va fi o nuntă cu măști venețiene!
 
Ne imaginăm la primire, la intrarea în sală, doua personaje ale Commediei dell'arte, un Pierrot si o Colombină care vor inmâna fiecărui invitat cate o mască potrivita cu personalitatea lui. Nu va fi o nuntă foarte mare, familia lărgită și nașii si câțiva prieteni ai mirilor, deci fiecare va primi o mască potrivita , atent personalizată .Locurile la masa vor fi indicate cu miniaturi ale măștilor unicat primite si fiecare va trebui sa caute locul la masa care are miniatura măștii pe care el a primit-o. 

Vom angaja un fotograf care cu un aparat Polaroid sa facă poze tuturor invitaților, în doua ipostaze, cu mască și fără mască, iar la plecare fiecare invitat va primi o fotografie , va lua cu el ambele măști împreună cu o sticlă de vin și va fi poftit să scrie în cartea de oaspeți un sfat o idee , un gând inspirat de existența acestor măști în viața fiecăruia dintre noi, despre rolul lor bun sau rău într-o căsnicie pe cale să înceapă. Un alt set de poze se va face lângă o draperie in culorile nuntii si un aranjament floral lângă cartea de oaspeți. Invitații se vor fotografia in decor, vor scrie urările si Colombina va lipi imediat fotografia in cartea de oaspeți, in dreptul notițelor fiecăruia. 

Unul dintre coșmarurile oricărei petreceri este pentru orice invitat, momentul când observă că s-a pătat, că o bretea s-a rupt , că l-a lovit durerea de stomac . Intr-un salonaș al hotelului se va amenaja un budoar unde se va găsi trusa de urgenta în care se vor găsi : ace și ațe de mai multe culori , ace de siguranță, șervețele umede, batiste de hârtie, absorbante, rimel, agrafe, lac de unghii transparent, bandaje, leucoplast, aspirina, antiacid, medicamente pentru uz general….




Decorarea sălii o vom lăsa personalului specializat al 
hotelului care are mai multă experiență   in acest domeniu, știu care sunt elementele cele mai potrivite pentru a asigura un echilibru vizual perfect .
 Vom folosi un aparat de proiecție ca să proiecteze pe unul din pereți un colaj de poze care vin din copilăria fiecăruia dintre miri, descriu familia și prietenii și ceea ce înseamnă acestea pentru tinerii care pornesc la drum împreună si un colaj cu fotografii care au o semnificație doar pentru miri cum ar fi locul in care s-au cunoscut, excursiile pe care le-au făcut împreună, momente care i-au inspirat de-a lungul relației și i-au adus la decizia finală.



Articol scris pentru Superblog 2015.

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Eleganță și armonie


Eleganță, un cuvânt-concept greu , provocator, care necesită eforturi pe multe planuri financiar, fizic, emoțional , educațional. Un cuvânt cu conotații multiple dificil de interpretat și de pus în practică, mai ales că parametri în care se definește variază în funcție de secol. 

Din experiențe personale știu că atunci când mă îmbrac și mă pregătesc pentru un eveniment care necesită apropieri de conceptul de eleganță , în mine are loc o transformare. Un alt eu iese la iveală, o persoană mai educată , mai rezervată, mai blândă, care își alege cu atenție cuvintele, care impresionează prin atitudine și prezență. Dar e complicat, trebuie ca îmbrăcămintea și fardurile să se potrivească cu personalitatea mea …altfel , dacă ținuta, hainele sunt extraordinare, taiorul este de firmă, dar nu în concordanță cu ceea ce sunt, apar altfel de derapaje, mă simt ca și cum aș avea o piele care mă incomodează, pantofii încep să strângă, mișcările devin înțepenite și atitudinea poate fi interpretată cu ușurință ca fiind arogantă , când de fapt exprimă doar un disconfort profund.

Suprema eleganță a gheișelor , ani de zile cultivată , însemna de fapt, durere și chin dublată de o atitudine pozitivă care se învăța cu mare efort.

De multe ori aud pe stradă ”Mă îmbrac așa ca să îmi facă mie plăcere” . Niciodată nu am crezut acest slogan. Când mă îmbrac pentru a-mi fi mie bine și a mă simți confortabil cu mine însămi folosesc lucruri lejere , comode, confortabile care nu necesită atenție foarte mare în potrivirea unele cu altele și desigur folosesc încălțămintea super comodă, dar deloc elegantă, potrivită cu picioarele mele. 

Când mă îmbrac ca la carte, atunci cu siguranță am un obiectiv, doresc să atrag atenția , să fiu ascultată, sau să nu ies în evidență într-un mod negativ într-un mediu formal, eveniment , ședință, întâlnire profesională care are o anumită miză. Pantofii asortați ( eleganți , cu tocuri, după folosirea cărora te dor picioarele o lună), fardurile, accesoriile,  atitudinea și limbajul  alese cu grijă fac parte din protocol. 



Ceea ce însemna eleganță acum 100 de ani este cu totul altceva decât acum la începutul secolului XXI .     
 
Votez pentru eleganță exterioară, care să pună în valoare spiritul și personalitatea și pentru platforma de mentorat, pentru comunități , nu numai feminine, ci și masculine, pentru că doamnelor avem nevoie și de bărbați eleganți în apariție și maniere. Nu vom apărea în taioare, ale casei de modă ELLIS, la braț cu un iubit sau prieten care poartă blugi cu fundul căzut până la genunchi și care scuipă coji de semințe în stradă pe geamul autoturismului mercedes serie limitată.











Articol scris pentru Superblog 2015.

duminică, 25 octombrie 2015

Pregătim cadouri


Familiile mari inseamnă sărbătoriri multe si foarte multe situații în care trebuie să ai un cadou la tine.
Evenimentele vin uneori pe neașteptate și nu totdeauna ai timpul și dispoziția de a umbla prin magazine pentru a găsi ceva potrivit. Și atunci periodic colind prin magazine, reale sau virtuale si fac stocuri de obiecte care ar putea fi oferite in momentele cheie. Mai e nevoie de un ambalaj frumos cu o felicitare și  o completare ”dulce” sau  una ”tare” și gata cadoul.
Magazinul de căni  personalizate este  o sursă ideală de  astfel de cadouri.



 Cana pentru prietena de la birou cu care in fiecare dimineata pierdem 15 minute, cu cafeaua necesara și suficienta pentru a ne trezi cu totul.
La cafea  împărtășim ultimele vești care ne-au indignat, ultimele probleme de acasa, sau vorbim despre ultimul film care ne-a emoționat.
 Căni multe, culturale, le-aș ține pentru protocol, pentru invitații infatuați care pentru a se da deștepți , exclamă periodic, cine mai citește astăzi ? nimeni!  el a fost ultimul om care a făcut-o ,  în  momentul cand și-a luat licența și a închis ultima  carte din bibliografia obligatorie.







Prietenilor care au copii mici le-aș oferi cănile cu povești, e cu totul altceva să îți bei ciocolata cu lapte , sau laptele cald rotind cana și urmărind povestea desenată. Seara ar deveni un mic prilej de a te înâlni cu copiii și cu poveștile și de a coborâ liniștea peste agitația zilei care tocmai se sfârșește.














Și tot așa de la cană la cană poți vedea destinatarul , poți clădi resursa de cadouri pentru toate sărbătorile anului, pentru familie și pentru prieteni.







Articol scris pt Superblog 2015.

Brânza cea de toate zilele


Unul din sloganurile marilor fani brânză ar trebui să fie : Nici o masă fără brânză, sau și mai sever nici un fel servit in meniul zilnic fără branză!

Pe vremuri nici o masă fără pește a reușit să alunge și să pună la index orice sortiment de pește, obligativitatea din text și din tendințele politice a făcut din acest aliment unul disprețuit de marea majoritate a populației.

Desigur acum mâncăm pește și legume și brânză și orice altceva conștienți de valorile lor nutritive și de contribuția lor la echilibrarea energetică a organismului.


Dacă mie personal mi-a reușit sa fac mese de prânz folosind pentru toate cele trei feluri dovleacul, sau morcovul, cu brânza este mult mai ușor datorită nenumăratelor sortimente care pot fi pregătite într-o infinitate de specialități . Nu pot să spun că la acea zi de dovleac, sau la cea de morcov , sau in ziua experimentală cu feluri de mâncare nepreparate termic, copiii mei sau soțul au fost foarte fericiți....că nu ar fi adevărat, dar o astfel de zi, rămâne de neuitat în anecdotica familiei.Si întotdeauna la o masă festiva , intre feluri diverse cu carne si cartofi prajiti si salate standard cineva iși amintește de ele.


Totuși un fan brânză  ar putea încerca o zi în care toate felurile servite să aibă în compoziție brânză....pentru că este unul dintre cele mai prietenoase alimente, care satisface gustul oricărui mofturos și amintitile ar putea fi de neuitat

Un meniu complet și complex de acest tip ar putea  conține, plăcintă cu brânză și cu ciuperci; 
bulgărași de cartofi cu brânză  ca aperitiv;  supă crema de brânză în mai multe variante; apoi ca fel principal  chifteluțe cu spanac ; brânză cu piept de pui cu sos de smântână și brânză cu mucegai.
În final deserturile  populare  cunoscute și apreciate: prăjitura cu brânză si fanta sau papanași cu sos de smântână și vanilie.




Articol scris pentru Superblog 2015.

vineri, 23 octombrie 2015

Despre confort

Confortul nostru zilnic,  condițiile de muncă,  totul  pare că depinde de existența cauciucului și de cea mai importantă caracteristică a lui, a  elasticitătii (  proprietatea de a-și schimba forma   sub acțiunea unei forțe și de a reveni la starea inițială).

Ce face cauciucul? Ne îmbracă (  încălțăminte, îmbrăcăminte, mănuși de protecție, tălpi de pantofi  ), ne împodobește ( brățări,  cercei, genți, curele ); ne transportă ( cauciucurile tuturor mijloacelor de transport si subansamblele de legătură  ); ne asigură condiții confortabile  în casî ( izolare pentru uși și ferestre, și asigură funcționarea tuturor electrocasnicelor)  ;  il folosim pentru mentinerea unui tonus fizic optim ( în sălile de sport );  ne face viata mai ușoară preluând  toate șocurile  pe  altfel le-am resimți  total ; ne amuză copiii ( mingi și alte  jucării din cauciuc ) … și ii protejează în locurile de joacă  ( covorare de cauciuc ) ; ne folosește zilnic la birou  de la  elasticele colorate, până la  radiera de șters care are in compozitie cauciuc…

In mediile industriale de la primele produse din cauciuc din 1811, prezența lui e continuă și  de neînlocuit.

Dacă în lumea noastră nu ar fi intrat lacrimile arborelui de cauciuc (copacul care plânge) peisajul tehnic și industrial ar fi fost cu totul altul.

Gălețile  si lopețile ar fi fost instrumentele de muncă în foarte multe domenii . Producția ar fi predominant agricolă , încărcarea  grânelor sau a altor produse care trebuie transportate ,  în cărute sau masini  cu roți  invelite cu benzi , metalice s-ar face de  către o mulțime ordonată de lucrători.
Procesele tehnologice care se desfășoară în lanț  necesitând un transport continuu al pieselor in anumit flux ( care acum sunt făcute cu benzile  transportoare)  s-ar realiza din mână în mână, încetuț.

Jumătate din populația Terrei  ar lucra la  transport, încărcare, descărcare, construcții,  șomajul ar fi zero , iar oamenii ar arăta  super musculoși  cu atâta efort fizic , fără însă a merge la sală…. Pentru că desigur nu am avea săli de gimnastică cu benzi de alergat cu aparate cu subansambluri   de cauciuc… Am arata cam ca și constructorii piramidelor egiptene, o mare de oameni , care face același lucru , într-o rutină  infinită.

Nu am avea avioane, biciclete,  role ne-am deplasa pe jos si am fi foarte sănătoși pentru că am respira foarte mult aer curat și nu am avea nici gumă de mestecat care ne scoată plombele din dinți!


Deci suntem unde suntem ! recunoscători firmelor care ne ușurează viața și condițiile de muncă ..... Elastimpex Romania.

 








Articol scris pentru Superblog 2015.