poveste neterminata

Închid cartea și o pun pe noptieră. Oboseala e mai mare decât curiozitatea . Poate trecând din realitate în vis voi rezolva misterul.

        

        Tânăra   regină singură, maiestuoasă și gânditoare stătea sprijinită de pervazul iatacului ei, cu privirea pierdută deasupra  agitației din curtea castelului. Căsătoria ca obligație de stat pentru un suveran nu o atrăgea  și căuta să descopere în mulțime pe cel pe care sufletul ei îl dorea cel mai mult.

Ce frumoasă  idee este cea a sufletului pereche , a întâlnirilor care vibrează de emoții venite din alte vieți. Ducem cu noi prin secole doar vibrația iubirii și a pasiunilor foarte puternice. 

    Încearcă să definească imaginea pe care o cauta. Avea undeva în suflet efigia unui profil roman mândru, sclipirea din priviri și zâmbetul de soare.Cum le putea descoperi în mulțimea de armuri și coifuri?  Va fi o probă a curajului, o probă a sensibilității și o probă a înțelepciunii.

Ce vremuri când căsnicia era rezultatul unor probe. Parfum de ani romantici, cu lungi plimbări, și liniștite conversații prin parcuri. 

     Prima probă era cea a  curajului. Temerarul trebuie să meargă  în sălbăticie să găsească

Fructul negru/Gheare are,/Verde este,/Si-n pădure el trăiește.  Proba sensibilității trebuia să aducă reginei floarea care îi semăna cel mai  mult .Trebuia să o cunoști foarte bine pe regină ca să o găsești , zeci de flori ajunseseră deja la picioarele ei. Nu mulți oameni vedeau, asociau,  ținuta oarecum rigidă  , cu temperamentul spumos și colorat. Cine s-ar fi gândit la Celosia,  florile neobișnuite de creasta cocoșului. Proba înțelepciunii  cerea o descriere  a ei ca femeie în câteva cuvinte.

Cred că fiecare fată are un cod de recunoaștere, are niște repere după care face alegerea. O floare  anume , un cuvânt sau un gest pot declanșa semnalul de atenționare. Se poate să nici nu fii conștient totdeauna, mai degrabă privind retrospectiv îți dai seama ce s-a întâmplat.

Regina  ucigașă , de inimi (Killer Queen ) cum ii mersese vestea , spera ca acest pelerinaj continuu și obositor de pețitori să se sfârșească cumva. Poate șirul celor interesați de tron sau de ea se va termina. Știa că miniaturile cu chipul ei au călătorit duse de emisari peste mări și țări. Probabil undeva vreun prinț plictisit scutura de praf portretul pentru a vedea dacă chipul ei e pătat de acnee sau de praful drumului, și se gândea la mărimea regatului ca să vadă dacă merită să pornească la drum...

Da,  în poveste se apropie deznodământul, prințul mult așteptat și visat va veni. Cu chip de înger, de simplu muritor,  sau de bestie,  va trece cele trei probe. Încă nu am aflat cu cine a făcut pact pentru ajutor . De undeva prin magie, datorită generozității și căldurii  lui sufletești   i se vor dezvălui răspunsurile. Regina albină se va așeza pe fructele de pădure desemnate de ghicitoare.  Imaginea reginei se va suprapune peste floarea care trebuie culeasă,  iar cuvintele vor fi , dulce- amară ca o pralină- cuvinte care vor răzbi  prin vălurile suprapuse de aer înghețat al reginei, vor îndulci parfumul ei de regina ucigașă....de inimi....

Las somnul să mă cuprindă să mă ducă spre alte vise lăsând regina din carte să își întâlnească alesul inimii....

 Articol scris pentru Super Blog 2013.

Din alte vieti

Stau pe o culme cu brațele deschise larg în bătaia vântului , și ascult vocile strămoșilor:
” Pământul -viața lui sunt eu...Cerul- viața lui sunt eu, ...Soarele- viața lui sunt eu, ”
” Sunt aici privește-mă, Eu sunt soarele privește-mă” spune cântecul de salut a soarelui ce răsare a tribului Lakota. În testamentul spiritual al vechiului popor, celebrarea soarelui , Dansul soarelui  se face  în onoarea vieții, a surselor ei, astfel încât omul să poată continua ciclul vieții-” să ofere, să primească , să suporte, să fie născut în suferință, să crească, să devină, să se reîntoarcă în pământ...”
În vastitatea preeriilor caii sălbatici salută soarele, căruțele coloniștilor iși caută viitoarele orașe , bizonii au pornit în marea migrație, fumul pipelor stabilește pacea pe câmpii, drumul de fier leagă estul de vest, ursul grizzli stăpânește pădurile sălbatice. Poveștile culturii locale se desenează în praful pe care vântul îl ridică de pe câmpiile nesfârșite.

Nu e foarte greu să te integrezi în infinit în aceste peisaje splendide să atingi straturile suprapuse de istorie , să vezi cum trecutul a pus o amprentă de necontestat asupra prezentului.

Pământul american m-a primit cu indiferență, un alt străin care vine să își exploreze visul. In aeroporturi totul e calm și ordonat, atât de calm încât reușesc, la o coadă uriașă să pierd avionul următor. Lume pestriță peste tot îmbrăcată sau dezbrăcată, încălțată sau desculță. Convențiile și prejudecățile sociale care funcționează la noi se pare că au dispărut .

Străzile sunt diferite, spațiile sunt diferite, sunt mari, oriunde te întorci vezi flori, păduri, oameni prietenoși și calmi. E o viață nepretențioasă, dar dinamică . Stilul de viață american, e fascinant și oarecum marcat de energia pe care populațiile băștinașe le-au imprimat. M-au fascinat din primul moment culorile vii. Prietena  mea Connie  îmi recomandase culorile sclipitoare în vestimentație   cu zâmbetul pe buze și cu o energie debordantă molipsitoare care nu este în nici o relație cu vârsta. În cultura noastră, românească femeile peste 60 de ani îmbracă griuri și culori închise refuzând să mai accepte în viața lor veselia și optimismul .

Am cautat urme ale bastinasilor pe fiecare din strazile pe care le-am colindat. Civilizatia a sters tot. Beton si sticla reflecta graba trecatorilor.

Incerc sa imi amintesc primele carti cu care spiritul amerindienilor m-a cucerit.Desigur erau carti scrise de europeni, mai intai apoi de americani naturalizati.
Oare am apartinut vreodata aestui spatiu. Muntii aceia minunati mi-au fost vreodata camin? am trait viata aceia aspra tribala  in natura in corturi , unde fiecare clipa a zilei are semnificatia ei si nici un minut nu are voie sa fie pierdut in visare.


................

Mă pregătesc să părăsesc America , să mă întorc mai tânără și mai optimistă la propria mea cultură. Îmi iau rămas bun de pe culme cu versurile lui Goga, ” Jur-împrejur e largul care cântă, E soare-n cer, e sărbătoare sfântă, Şi-n vreme ce mi-a amuţit pământul/ Fiorul păcii-n suflet mi se lasă,/Eternităţi îmi flutură veşmântul;/Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă...”