Lansari de carte

Lansări de carte

Acum:

Targul de carte este in plina desfășurare.  Lansează o carte de Istorii  culturale locale  mai mult sau mai puțin autobiografice o veche colaboratoare a mea, prietena si parteneră in multe proiecte culturale.

Am asistat de-a lungul anilor la nenumarate  lansari de carte, am felicitat oamenii , am luat cartile cu autograf, le-am pus in raft, si le-am lasat acolo asteptand niste timpuri eliberate de stres pentru a le putea răsfoi in tihna.

Acum  e o situatie similară, iau cartea   cu coperti colorate in mana ,  pretul  modic de 15 lei dovedeste ca autoritatile locale au avut o contributie substantiala la aparitia ei.  Cuvantul  introductiv al primarului arată mândria de a fi putut fi partener la un proiect care  consemneaza  peste ani, eforturile lui de a  incerca sa tina vie o miscare culturala in mica comuna pe care o pastoreste.

 

Îmi fac timp să o răsfoiesc  .   Cartea se deschide exact la un  paragraf  care imi este  adresat  . …” datorita  căreia un vis frumos a devenit realitate.  A cărei prezență  a lăsat  întotdeauna in urma o undă de lumină, un gând cald de iubire, o urare optimistă încărcată cu energie pozitivă, mobilizatoare.”

Oau, ce ciudat este sa te întâlnești cu imaginea ta reflectată  de către alții. Ce important este ca atunci când lucrezi cu alți oameni să incerci să  îți exersezi  judecata, să  negociezi,  să faci  compromisuri,  să  cauți să  ai  o "minte atrăgătoare". Să rămâi în memoria altora mult  mai frumos decât ești…

 In viitor:

Lansare de carte , eveniment îndelung pregătit , ani mulți de sedimentare a istoriei personale. Coperta în culori pastel e traversată de o rază strălucitoare, se numește Pași  spre lumină , și adună între copertele ei tot efortul de o viață de a risipi întunericul , de a limpezi ceața de a aduce înțelegerea în propria viață.

Prefața este scrisă de mentorul  pe care l-am cunoscut în ultimii 10 ani, și care a  fost martor și factor determinant a multor  întâmplări  generatoare de învățătură și înțelepciune.

Ne bucurăm de cadrul intim al lansării , văd în sală oameni pe care îi cunosc de zeci de ani, povestesc unii cu alții la un pahar de vin , nimeni  nu se simte stingher și abandonat.

Îmi amintesc  cu un zâmbet  de cartea Istorii  culturale locale  în care eram atât de elogios pomenită de colega și prietena mea.

Adevărul este de fapt altul:

”  pe tot parcursul vieții încercăm să devenim semnificativi pentru  anumiți oameni. Primii pe care dorim să îi influențăm sunt cei din familie, soț și copii. Apoi vin colegii de muncă asupra cărora exercităm presiuni nebănuite să îi transformăm  după propria noastră viziune. Suntem  foarte dezamăgiți când constatăm eșecul tuturor demersurilor. Fiecare dorește să fie exact așa cum este, să facă lucrurile exact așa cum le face și nu așa cum credeam eu că trebuie făcute.

Și totuși, ne reușesc  acele acțiuni pe care le-am făcut dezinteresat din dragoste sau doar simpatie, fără a avea nici o așteptare de succes sau recunoaștere, cele pe care nu le-am impregnat cu acel trebuie  urâcios și obligatoriu.

Din această zonă vin  aprecieri neașteptate, elogii  mai mult sau mai puțin meritate, din partea oamenilor la sufletul cărora ai ajuns fără ca de fapt tu să îți propui acest lucru. De aici vine lumina….”

Geneză

Era o vreme pe care poetul nostru o descrie ca nimeni altul.

Nu e nimic si totusi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemenea
Uitării celei oarbe.

În energia primordială primul act de vointă  a fost   impotriva acestui nimic.  Demiurgul a luat în mîinile lui cosmice o bucată de materie si una de antimaterie si le-a ciocnit în marele big bang. S-a jucat câteva zile ,  modelând galaxii, așezând planete, sori, comete, stele , luni… fiecare cum era  gata  sufla peste  ea  trimițând-o pe fiecare în adânc … Uneori  strănuta gâdilat de praful de stele și atunci galaxia pleca ani lumină, departe  …Peste altele   trimetea in suflul  un pic de har, și planeta prindea viață în forme diferite, după cum  harul suflat era mai mult sau mai puțin. Pe unele corpuri cerești a pus culori, pe altele vânturi, iar pe altele au ajuns  picături de sudoare și așa au apărut mările și oceanele. Uneori  răsuflarea era uscată și multe corpuri cerești au rămas sterpe.  Alteori răsuflarea era așa de fierbinte și pasionată că sori sclipitori și radianți plecau să-și caute galaxiile.

Și demiurgul a muncit mult  încercând să umple spațiul adânc.   La un moment dat s-a oprit și a respirat . S-a rotit , s-a uitat în jur și  a văzut că nu mai era singur. O puzderie de luminițe straluceau  în orizonturile stelare.  Și totul era în mișcare, și totul avea o viață proprie și începea să capete un sens.

”O !!!!!! sunt creatorul acestui măreț spațiu. Dar care a fost prima mea   creație , în ce colț îndepărtat de univers a ajuns?  Trebuie să plec să îmi văd fiecare copil al mâinilor mele !

Și a început o călătorie de mii de ani lumină , și demiurgul a văzut  cum s-a dezvoltat fiecare firicel de viață  pe care l-a trimis în univers.  A văzut și lucruri nereușite moarte dar și lumi minunate și armonioase.   A întâlnit viața. El a  suflat-o peste multe planete , iar harul a început să lucreze în adâncuri  , forme, modele , tipologii diverse, plante și animale, lumini și umbre, și în fiecare colț de univers   viața a prins nenumărate contururi   și obiceiuri au început să pună stăpânire pe galaxii.

Și au trecut mulți alți ani lumină în care totul s-a dezvoltat, și lucrurile au început să șchioapete. Ici acolo impulsul de viață și de energie era atât de puternic încât  creația a încercat să se transforme în creator. Multor creaturi din multe galaxii nu le mai ajungea ceea ce erau , doreau  sa devină mai mult să stăpânească tot.

Fiind părți ale întregului, demiurgul a simțit această nevoie a celulei de a se lupta și de a nega creatia primordială, corpul unic din care aparținea. A pornit iar în călătorie printre galaxii adunând toate tipurile de suflete  care doreau altceva, care prin spiritul lor rebel  cauzau tulburări în sânul mediului în care trăiau. Nu mai putea acum nici sa le inspire integrându-le în  suflul absolut de unde au fost  create, s-ar fi creat un conglomerat energetic  care ajuns  la o anumită masa critică  ar fi dus la implozia   sufletului  creator , devenit acum gazdă.

S-a tot gândit în timp ce colecta  spiritul rebel din univers într-un uriaș sac .

” Fiecare acest spirit liber are puterile  mele, la scară mai mică , dar le are, adunati  toti acesti rebeli   ar putea distruge întregul univers. Trebuie să  găsesc o soluție să ii fac să uite că au puteri, si să ii fac să învețe cumva , experimentând pe pielea lor proprie,  binele și răul și responsabilitatea creatorului ” La un moment dat voi avea nevoie de alți cocreatori, să mă ajute să călătorească cu mine să aibă grijă de universuri îndepărtate.

Era în acel moment în trecere prin Calea lactee, o  galaxie de la o margine a universului. S-a uitat cu atenție și a văzut  , o mică planetă albastră luminată de un soare și cu un mic satelit, o lună. A  coborât  și a văzut că solul acestei planete este unul  argilos,  ușor de modelat. Și a luat-o de la capăt. De astă dată nu mai modela forme cerești  și  concepte, ci  din lutul umezit cu apa mărilor și a râurilor modela forme.

S-a uitat în sac și a văzut care erau caracteristicile de bază ale sufletelor rebele  și le-a făcut câte o formă care să le semene în oarecare măsură. Le-a dat culori diferite, le-a dat  simțuri diferite le-a dat moduri de exprimare diferite. 

Sacul era mare și plin și nu putea să elibereze toate aceste spirite concomitent.

A mai luat materie și antimaterie și a creat gardienii planetei , care urmau să gospodărească toată acea ceată de spirite rebele.  A făcut cu ei un consiliu și a făcut reguli. …

În formele de lut urmau să fie trimise câte un spirit,  să facă exerciții de supraviețuire și de acomodare  pe planetă , să își facă lecțiile pe care gardienii le trimiteau  periodic în calea lor.  Când  lecțiile erau absolvite, se creștea nivelul de dificultate.  Și așa fără amintirea puterilor demiurgice, fiecare urma să își ispășească propria istorie rebelă și să devină un creator responsabil și să primească  însărcinări pe planete , poate chiar gardian sau să se întoarcă acasă.

Pe măsură ce lucrurile deveneau funcționale tot mai multe spirite urmau să populeze concomitent planeta…. așa au apărut Adam și Eva.

De acolo știm cam tot,  e istorie. Nu învățăm repede, suntem rebeli  și distrugători,  și  se pare că nu ne e dor de planetele de pe care am venit de fapt. Trăim cu intensitate, iubim și urâm , omorâm și dăm viață.  Cei mai buni dintre noi , cei care au înțeles pleacă definitiv, de aceea ne e atât de dor și  pierdem bucăți de spiritualitate, cei care vin o iau de la capăt cu clasa  întâia a forței  și a luptei. 

Obiecte magice

Sunt o cititoare împătimită. Dar  nu îmi place orice carte. La fiecare vârstă am avut cărțile mele favorite,  desigur  adecvate vârstei  emoționale . Un singur element comun unește   cărțile favorite,   îmi rămâne în amintire  felul cum  personajul primește acces la lumea magică.  Că ar fi papucii fermecați, covorul zburător, calul înaripat, mai târziu melodia sau versurile magice, globul fermecat,  mătura , sau incantațiile declamate în fața alambicului care bolborosește. Toate m-au făcut să mi doresc să am un astfel de obiect , funcțional magic în lumea  materială nemagică.

Universul  împlinește în general  dorințele care vin din vibrații adânci ale sufletului și  se pare că obiectul magic care mi-a fost desemnat în această viață este bagheta.

Desigur  nu i-am înțeles de la început semnificația și modul de utilizare, ceea ce dovedește că putem trăi înconjurați de magie toată viața fără să o putem simți măcar.

Deci primul ”băț” l-am primit la 18 ani. În vâltoarea emoțională a acelor ani nu a însemnat nimic. L-am păstrat o vreme și nu știu ce s-a mai ales din el.

Între timp , 20 de ani, am crescut , în înțelegere, în atenție pentru lucrurile exterioare, în responsabilitate.

Pentru Univers nu există cauze pierdute , iar 20 de ani înseamnă de fapt 20 de secunde cosmice, bagheta mi-a fost reoferită în alt context.  Acum era mai mică, mai șlefuită,  și însoțită de un mesaj verbal ,( că poate oi pricepe)  să mă ajute în dirijarea  lucrurilor spre făgașul dorit. Hmm , metafore, am zis. Am apreciat momentul  prin urmare  bagheta stă de alți mulți  ani pe masa mea de birou în vasul pentru pixuri. 

Fără a dispărea nevoia de magic se pare că nu pot face conexiunile necesare, nu am găsit formula magică pentru utilizare eficientă a obiectului primit.

Și universul tot nu se lasă .

Trimite iar mesaje sub formă  jucăușă , făcând emisari colegi în contexte din cele mai ciudate.

Într-un joc de teambuilding , fiind  rugați să atribuim roluri colegilor, altele decât cele pe care le au în mod obișnuit, m-am trezit cu rolul de ”dirijor”.

Acu era foarte clar, cu bagheta pe masă , cu rolul atribuit,   bagheta trebuie folosită.

Sunt încă în proces de descoperire…. Universul vorbește cu cine îl poate auzi. Recunosc sunt cam surdă și cam oarbă, dar încăpățânată  și voi găsi formula magică până la urmă.

Până atunci bagheta mea stă pe masa de birou în  vasul de pixuri și din când în când strălucește pe masă și îmi amintește că eu sunt dirijorul, că pot să fac lucrurile să se întâmple așa cum vreau eu, dacă respect rețeta  aprobată – muncă + onestitate + înțelegere + respect+ detașare și umor  .

Există o alchimie a zilelor noastre care ne obligă la transformarea zilnică a urâțeniei  în valoare și poate este mai greu pentru noi magii secolului XXI față în față cu realitatea decât  magilor din evul mediu care stăteau în hrube , combinând substanțe până când transformau plumbul în aur. Acum rolul nostru este să schimbăm  disperarea în speranță, teama în curaj, lașitatea în onestitate,  sordidul în încântător…. Mult mai greu și mai provocator….

Legendă- porțile Maramureșene

A fost odata ca niciodata , ca daca –ar fi nu s-ar povesti,  pe plaiuri Maramuresene ,  pe taramuri binecuvantate pana atunci  de Dumnezeu venise mare napasta.  Ca doara cine sa fie de vină pentru toate , omul cu mintea si cu gura lui la care nu știe pune frâu.   Toti  isi aminteau doar vremuri bune, gospodarii frumoase, animale grase, ierburi inalte si copaci vesnic roditori care aduceau bunastare gazdei. Copii crestea frumos si vesel, vecini se ajutau  si erau prieteni, usile caselor ramaneau vesnic deschise oricui.   De o vreme nu mai era la fel, nimeni nu stia cand s-au schimbat lucrurile, femeile au devenit galcevitoare, barbatii  stateau mai mult la crașmă lăsând animalele in grija copiilor, si gospodaria  in grija nevestei. Pe ulite se auzeau injuraturi in loc de cantece. Copii grijind animalele se băteau cu pietre si multi s-au betegit.  Pricina de scandal se isca din orice deși toț i aveau de toate cele.

Sfantu Petru si Dumenzeu aflati  in vizitele periodice de control, se uitau si se minunau.  S-au hotarat sa pedepseasca oamenii  nerecunoscatori si au hotarat ca  vor trimite molime, peste animale, mană peste plante, beteșug peste oameni si vor incuia de la vederea lor soarele.

Dar Doamne zise Sfantul Petru,  cand vei ridica pedeapsa, nu poți sa ii pedepsesti pe veci.

Bine, zise Dumnezeu,   voi ridica molima cand in fiecare casa va exista semn ca acei oameni respecta univesul pe care l-am creat  si isi iubeste aproapele  .

Si cum vor sti care e leacul? întreba Sfantul Petru.

Uite , colea un mester cuminte care ciopleste lemnul, lui ii vom spune leacul si daca credinta lui e destul de mare va sti ce sa faca.

Ion, mesterul in lemn  , primi cu un zibuna  drumetii sarmani, si asculta cu gura cascata cimilitura  pe care o vorbeau acestia. Ii omeni  cu ce avea mai bun si ii lasa sa plece gandind ca multi nebuni sunt pe lumea asta.

Anii treceau viata pe acele plauiuri devenea din ce in ce mai grea.  Vitele se imbolnaveau, copacii mureau incet , soarele nu mai aparea pe cer decât rareori, nori deși si negri din care nici macar poaie nu cadea acopereau permanent cerul. Lumea incepea sa vocifereze, uitasera vechile certuri si se intalneau sa se sfatuiasca ingrijorati, ce e de facut? Cum sa imbuneze pe Dumnezeu.

 In mintea lui Ion , acum bărbat matur, cuvintele străinilor omeniți   odată  demult prindeau  alt ințeles  ” molima se va ridica când în fiecare casă va exista semn că acei oameni respectă univesul pe care l-am creat  si iși iubește aproapele  .”

A mers la mai marele satului , in adunarea bătrânilor si a spus povestea lui veche,  intrebând ce inteles ar putea fi în astă poveste. Batrânii s-au gândit  si iar si iar si l-au chemat pe Ion si i-au spus.

Dacă ție ți-a fost incredințată această taină , atunci tu ești cel care știe cum să ne scoată din năpastă, tu cum  gândești?

A mers Ion acasă si s-a gândit mult, a mângâiat lemnul cu care lucra si a cerut un răspuns. A pus mana pe unelte si in trunchiul in care lucra au inceput sa apară semne ceresti  si  pamantesti. Cand a teminat lucrul in fața lui parea sa fie o poartă , cu stâlpi inalți, cu motive de  flori , plante , stele maiestru  lucrate.

A chemat bătrânii satului si le-a aratat ,”Uite fiecare om curat la suflet va pune in fata casei o astfel de poarta  care sa aibă înscrise in ea, soarele si luna, pamantul si apa, plantele si animalele. Oricine va intra pe poarta casei va lăsa afară tot ce e rău, si va intra prin poarta mulțâmind lui Dumnezeu pentru tot ce a primit pe lumea asta, bine sau rau.”

Si de atunci  , încet , lucrurile s-au schimbat, Dumnezeu a ridicat năpasta, oamenii au rămas buni si primitori. Cel ce rătăcește pe acele plaiuri mai vede porți vechi măiestru lucrate  la case mici  in care poate nu mai locuiește nimeni, dar si porți noi, făcute  recent la oameni gospodari care vor sa spună că ei sunt veșnic recunoscători pentru ceea ce dă Dumnezeu ,  bine sau rău.

Călătoria

Dăduse dovadă până atunci de curaj și răbdare. Veșnic  conciliant si dornic sa colaboreze,  aducând mereu un zâmbet pe buzele celor cu care interacționa.  Fiecare zi era frumoasă, oamenii din jur erau foarte  prietenoși și  înțelegători. Când prietenii și amicii au devenit foarte mulți,   când situațiile de viață au început să se succeadă cu viteză, o zi fiind gazda multor întâmplări controversate , a început să vadă mai multe și să înțeleagă mai profund motivațiile celor care îl înconjurau.

Mai întâi a făcut cunoștință cu duplicitatea.  Educația și respectul politețea , amabilitatea, prietenia și interesul  sincer  erau  date la o parte când apărea un  individ cu putere socială și cu bani, incult,  incorect și nepoliticos . Prima dată a fost confuz! Ce se întâmplă ? s-a schimbat ceva?

 Apoi s-a întâlnit cu  minciuna, acea mică poveste care  modifica un pic o intâmplare, doar atât cât să pună în valoare un interlocutor, in detrimentul unuia absent.   Ajungea să audă  diverse variante ale aceleiași istorii,  de fiecare dată eroul fiind altul  , povestitorul.

A petrecut o vreme încercând să dea de firul corect , să restabilească adevărul în forma lui absolută. Mare greșeală , adevărul era anost și desigur , nu interesa pe nimeni.

S-a întâlnit apoi cu trufia și egoismul . Era mare impozantă , stia toate și ii eclipsa pe toti. El prietenul tuturor , gata sa ofere orice  cuiva în nevoie a  văzut ca cineva a găsit o solutie mai buna că face lucrurile mai frumos decât le făcea el. Si a întrebat- Cum faci, cum reușești, spune-mi și mie. Răspunsul neașteptat a fost – Nu pot să-ți spun, este ideea mea și doar a mea.

Fiecare întâmplare , aducea după ea luni de tristețe   și îndepărta câte un strat de anturaj.

Devenise obositor, epuizant chiar să faci slalom între atâtea  situații fără sens.Și totuși o parte din acestea erau  în mediul  cotidian, și cuprindea oamenii   cu care lucra cu care trăia.

Căuta disperat soluții  și atitudini care să îl salveze fără însă al face să plece în munți într-o peșteră  având vecini doar animalele sălbatice.

A încercat tot felul de  abordări – a încercat să evite situațiile, a încercat să nu mai fie atât de prietenos, a încercat să  abordeze el  trufia și  egoismul pe care îl văzuse. Nu-i reușea  , nu era el, fiecare zi il făcea din ce in ce mai nefericit. A vorbit cu oameni înțelepți si cu oameni pe care doar îi credea înțelepți. A citit sute de cărți  din acela care dau rețete… pe care nici autorii nu le-au încercat. S-a rugat , a meditat,  a strigat  după ajutor….

Anii au trecut. Oamenii din jur au rămas la fel. El a  devenit mai calm și mai rezervat.  A învățat să asculte fără să mai încerce să găsească adevărul în cele spuse, fără să mai caute în cuvinte prietenii sau dușmanii.

A continuat să fie înconjurat de multă lume și întâmplări controversate veneau și treceau în viteză.

Cumva privea peste ele  găsind o adâncă înțelegere în această zbatere inutilă pentru a fi cel mai bun cel mai frumos sau cel mai adevărat.

A păstrat amabilitatea și  umorul și  și-a dat seama că nu are nevoie de alții ca să se simtă bine . A învățat să ofere fără a cere ceva în schimb pentru că a oferi ceva e ca și atunci când aprinzi o lumânare .  La început ești singurul care o are aprinsă , și vântul care o stinge vă lasă pe toți în întuneric.  Dacă o oferi,  vor fi mii de lumini și nu mai contează  când lumânarea ta se stinge,  sunteți cu toți în lumină .

privire

Munca mea prezintă un interes limitat in peisajul cotidian.

Eu ca persoana prezint un interes limitat  pentru sutele de miile  de oamenii  pe lângă care trec zilnic.

Viața mea se prezintă ca un spațiu limitat cu un orizont nu prea îndepărtat în care bucle ciclice de evenimente previzibile se succed.

Dar  am un diamant, mare, tăiat în o mie de fețe. Îl țin pe un piedestal în așa fel încât toata lumina apusului să se filtreze prin el  și așchii de lumină de toate culorile  aleargă pe pereți la oră de seară.

Mă rotesc în jurul lui încercând să prind fiecare reflexie și fiecare scânteie de lumină. Privesc în interior la jocul de ape și mă înfior în limpezimea și profunzimea  lui, în  diversitatea de nuanțe pe care le reflectă.

Un ciob de carbon care a dormit milioane de ani în întunericul pământului, ridicat  din noroi ca o piatră oarecare de cineva care a văzut strălucirea ascunsă. Apoi  șlefuit , tăiat , supus unor tratamente anoste , ciclice, până când a ajuns să  fie  o bijuterie magică.

 E nevoie  să am  răbdare, fiecare zi face parte din acel tratament anost care va aduce sufletul meu  la perfecțiune. Aștept momentul în care fiecare raza de lumină care mă va atinge să se transforme în frumusețe și culoare …..