Obiecte magice

Sunt o cititoare împătimită. Dar  nu îmi place orice carte. La fiecare vârstă am avut cărțile mele favorite,  desigur  adecvate vârstei  emoționale . Un singur element comun unește   cărțile favorite,   îmi rămâne în amintire  felul cum  personajul primește acces la lumea magică.  Că ar fi papucii fermecați, covorul zburător, calul înaripat, mai târziu melodia sau versurile magice, globul fermecat,  mătura , sau incantațiile declamate în fața alambicului care bolborosește. Toate m-au făcut să mi doresc să am un astfel de obiect , funcțional magic în lumea  materială nemagică.

Universul  împlinește în general  dorințele care vin din vibrații adânci ale sufletului și  se pare că obiectul magic care mi-a fost desemnat în această viață este bagheta.

Desigur  nu i-am înțeles de la început semnificația și modul de utilizare, ceea ce dovedește că putem trăi înconjurați de magie toată viața fără să o putem simți măcar.

Deci primul ”băț” l-am primit la 18 ani. În vâltoarea emoțională a acelor ani nu a însemnat nimic. L-am păstrat o vreme și nu știu ce s-a mai ales din el.

Între timp , 20 de ani, am crescut , în înțelegere, în atenție pentru lucrurile exterioare, în responsabilitate.

Pentru Univers nu există cauze pierdute , iar 20 de ani înseamnă de fapt 20 de secunde cosmice, bagheta mi-a fost reoferită în alt context.  Acum era mai mică, mai șlefuită,  și însoțită de un mesaj verbal ,( că poate oi pricepe)  să mă ajute în dirijarea  lucrurilor spre făgașul dorit. Hmm , metafore, am zis. Am apreciat momentul  prin urmare  bagheta stă de alți mulți  ani pe masa mea de birou în vasul pentru pixuri. 

Fără a dispărea nevoia de magic se pare că nu pot face conexiunile necesare, nu am găsit formula magică pentru utilizare eficientă a obiectului primit.

Și universul tot nu se lasă .

Trimite iar mesaje sub formă  jucăușă , făcând emisari colegi în contexte din cele mai ciudate.

Într-un joc de teambuilding , fiind  rugați să atribuim roluri colegilor, altele decât cele pe care le au în mod obișnuit, m-am trezit cu rolul de ”dirijor”.

Acu era foarte clar, cu bagheta pe masă , cu rolul atribuit,   bagheta trebuie folosită.

Sunt încă în proces de descoperire…. Universul vorbește cu cine îl poate auzi. Recunosc sunt cam surdă și cam oarbă, dar încăpățânată  și voi găsi formula magică până la urmă.

Până atunci bagheta mea stă pe masa de birou în  vasul de pixuri și din când în când strălucește pe masă și îmi amintește că eu sunt dirijorul, că pot să fac lucrurile să se întâmple așa cum vreau eu, dacă respect rețeta  aprobată – muncă + onestitate + înțelegere + respect+ detașare și umor  .

Există o alchimie a zilelor noastre care ne obligă la transformarea zilnică a urâțeniei  în valoare și poate este mai greu pentru noi magii secolului XXI față în față cu realitatea decât  magilor din evul mediu care stăteau în hrube , combinând substanțe până când transformau plumbul în aur. Acum rolul nostru este să schimbăm  disperarea în speranță, teama în curaj, lașitatea în onestitate,  sordidul în încântător…. Mult mai greu și mai provocator….