Din alte vieti

Stau pe o culme cu brațele deschise larg în bătaia vântului , și ascult vocile strămoșilor:
” Pământul -viața lui sunt eu...Cerul- viața lui sunt eu, ...Soarele- viața lui sunt eu, ”
” Sunt aici privește-mă, Eu sunt soarele privește-mă” spune cântecul de salut a soarelui ce răsare a tribului Lakota. În testamentul spiritual al vechiului popor, celebrarea soarelui , Dansul soarelui  se face  în onoarea vieții, a surselor ei, astfel încât omul să poată continua ciclul vieții-” să ofere, să primească , să suporte, să fie născut în suferință, să crească, să devină, să se reîntoarcă în pământ...”
În vastitatea preeriilor caii sălbatici salută soarele, căruțele coloniștilor iși caută viitoarele orașe , bizonii au pornit în marea migrație, fumul pipelor stabilește pacea pe câmpii, drumul de fier leagă estul de vest, ursul grizzli stăpânește pădurile sălbatice. Poveștile culturii locale se desenează în praful pe care vântul îl ridică de pe câmpiile nesfârșite.

Nu e foarte greu să te integrezi în infinit în aceste peisaje splendide să atingi straturile suprapuse de istorie , să vezi cum trecutul a pus o amprentă de necontestat asupra prezentului.

Pământul american m-a primit cu indiferență, un alt străin care vine să își exploreze visul. In aeroporturi totul e calm și ordonat, atât de calm încât reușesc, la o coadă uriașă să pierd avionul următor. Lume pestriță peste tot îmbrăcată sau dezbrăcată, încălțată sau desculță. Convențiile și prejudecățile sociale care funcționează la noi se pare că au dispărut .

Străzile sunt diferite, spațiile sunt diferite, sunt mari, oriunde te întorci vezi flori, păduri, oameni prietenoși și calmi. E o viață nepretențioasă, dar dinamică . Stilul de viață american, e fascinant și oarecum marcat de energia pe care populațiile băștinașe le-au imprimat. M-au fascinat din primul moment culorile vii. Prietena  mea Connie  îmi recomandase culorile sclipitoare în vestimentație   cu zâmbetul pe buze și cu o energie debordantă molipsitoare care nu este în nici o relație cu vârsta. În cultura noastră, românească femeile peste 60 de ani îmbracă griuri și culori închise refuzând să mai accepte în viața lor veselia și optimismul .

Am cautat urme ale bastinasilor pe fiecare din strazile pe care le-am colindat. Civilizatia a sters tot. Beton si sticla reflecta graba trecatorilor.

Incerc sa imi amintesc primele carti cu care spiritul amerindienilor m-a cucerit.Desigur erau carti scrise de europeni, mai intai apoi de americani naturalizati.
Oare am apartinut vreodata aestui spatiu. Muntii aceia minunati mi-au fost vreodata camin? am trait viata aceia aspra tribala  in natura in corturi , unde fiecare clipa a zilei are semnificatia ei si nici un minut nu are voie sa fie pierdut in visare.


................

Mă pregătesc să părăsesc America , să mă întorc mai tânără și mai optimistă la propria mea cultură. Îmi iau rămas bun de pe culme cu versurile lui Goga, ” Jur-împrejur e largul care cântă, E soare-n cer, e sărbătoare sfântă, Şi-n vreme ce mi-a amuţit pământul/ Fiorul păcii-n suflet mi se lasă,/Eternităţi îmi flutură veşmântul;/Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă...”